duminică, 14 iulie 2019

Aur curățit prin foc


„te sfătuiesc să cumperi dela Mine aur curăţit prin foc,  ca să te îmbogăţeşti. (Apocalipsa 3-18)

  Aurul simbolizează perfecțiunea, împlinirea, prosperitatea, viaţa, sănătatea, înţelepciunea, lumina, virtutea.
  În Sfânta Scriptură găsim multe referințe despre aur și valoarea acestuia. La început aurul se gasea din belșug pe pământ. Unele zone erau renumite în bogația aurului. (Geneza 2.11).  Patriarhii din vechime erau binecuvântați, printre altele și cu aur (Geneza 13.2). Podoabele din aur și argint dădeau un plus de valoare frumuseții feminine  (Ezechiel 16:10-14) sau, scoteau în evidență poziția socială și rangul celui ce le purta (Geneza 41.42). Despre îngeri, găsim scris că se împodobesc cu pietre prețioase și, bineințeles, aur (Ezechiel 28:11-15). În sfânta cetate, Noul Ierusalim străzile sunt acoperite cu aur (Apocalipsa 21:18-21). În Împarația lui Dumnezeu aurul și podoabele din aur și pietre prețioase nu erau asociate cu păcatul. Ele aduceau doar un plus de valoare.                                                                                                                                   Dar! Frumusețea, rangul și faima pot da naștere păcatului (Ezechiel 16.15 si 28.17). Cei ce le dețin ajung să creadă că ei sunt mai presus de orice este profan și că nimic nu-i mai poate atinge. Dar nu își dau seama că, de la acest nivel e doar o chestiune de timp până la cădere.
  La fel se întâmplă și pe plan spiritual. “Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol…” (Apocalipsa 3.17). Această  stare de inconștiență oprește procesul dezvoltării, al desavărșirii. Credința este la nivelul călduț. De aici se deschid două posibilități. Ori te schimbi, ori mori. Și Dumnezeu vine cu o ofertă ce poate să te scoată din incapacitatea spirituală în care te afli: ”te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.” (Apocalipsa 3.18).

  Primul pas spre viață: “Aur curatit prin foc”

   “…pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos…” (1Petru 1.7)
  Pentru creștinul aflat în zona de confort, este necesară dezvoltarea credinței care trece dincolo de încercări, de necazuri, de lipsuri. Nu se pune problema lipsei de credință pentru cei ce se declară crestini. Altfel, de ce ar mai pierde timpul pe la biserică. Până și cei care nu frecventează biserica decât de doua ori in viață, la naștere și la moarte, dar care se declară aparținători vreunui cult, mărturisesc că au credință. Unii spun că au credința în inimă. Alții spun că totul e să crezi, ca și cum aceasta le-ar asigura vreun loc în cer.
  În paleta aceasta, destul de largă, de credincioși declarați observăm un mozaic de așa zise credințe. Câți credincioși sunt, atâtea feluri de credință gasești. Pentru că fiecare din noi ne raportăm diferit la viața religioasa. Și pentru ca să se păstreze așa zisa “credință adevarată”, s-au stabilit (oare de către cine și cu ce autoritate?) tot felul de dogme. Și cum creștinismul nu e la fel pentru toți oamenii, la fel, nici dogmele nu sunt la fel pentru toți oamenii. Chiar și în cadrul unui cult, chiar dacă credincioșii se raportează la același crez, nu toți au aceeași credință. Unii sunt mai conservatori, alții mai libertini. Unii sunt mai fanatici, alții sunt mai delăsători. Unii au o credință mai puternică, alții mai slaba. Nu contează să ai credință, conteaza ce fel de credință. Căci până și dracii cred, după cum spune ap. Iacov.
  Toți eroii credinței enumerați în Evrei 11 au avut o credință puternică, nestatornică. Dar care a fost elementul ce a dat putere credinței? Dogmele vreunei biserici? Nu vreau să fiu înteles greșit, nu dau la o parte învațăturile nici unei biserici care își au fundamentul in Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu, însa credința nu se bazează doar pe teorie. Credința se naște din Cuvânt (“ Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” Romani 10:17) și se consolidează prin ascultare. Și ceea ce face ca ascultarea să fie deplină și credința să aibă valoare este dragostea. “…chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic…” (1 Corinteni 13.2). În definitiv, dragostea ne ține lângă Dumnezeu, nu dogmele. În numele “credinței” (bazată pe anumite dogme) oamenii au fost in stare sa ucidă, dar în numele dragostei (Dumnezeu e dragoste), mulți credincioși au fost in stare să se lase uciși. Este o diferență, ca de la călău la victimă.
  Dumnezeu supune credința noastră probei de foc. Nu pentru a ne chinui, ci pentru a ne scoate din superficialitatea spirituală în care ne complacem și a ne pregăti pentru cer.
  Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi;  dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui.” (1 Petru 12.13)
  „Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări,  ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic.” (Iacov 1. 2-4).
  Lucrul acesta ne îmbogățește inima, pentru ca în felul acesta credința este purificată până ajunge curată, asemenea aurului încercat în cuptorul de foc. Și cu cât este încercată mai mult, cu atât strălucirea ei este mai mare. Credința care suportă încercările suferinței, a persecuției, a lipsurilor de tot felul, a ocării aruncate de necredincioși, fac dovada sănătații și sincerității ei.
  Prietene care îți spui creștin, ești mulțumit de credința ta?      Stă aceasta neclintită în fața bolii, a lipsurilor, a defăimării, a încercărilor? Sau acestea n-au loc in viața ta? Ești un bun creștin, mergi săptămânal la biserică, dai daruri regulat, deci stai bine cu viața ta spirituală. Însă, treci dincolo de mulțumirea de sine, de viața comodă de biserica si lasă-L pe Dumnezeu să te scoată din starea căldicică. Nu slujbele religioase sau serviciile divine ori programele de la biserică, ori duhovnicul sau pastorul te vor ajuta să ieși din amorțeală spirituală, ci Dumnezeu e cel care lucrează în tine desăvârșirea. Lasă-L să facă acest lucru. Știu, nu va fi ușor, nu va fi comod. Oricum, ziua încercării va veni, mai devreme sau mai târziu, fie că vrei fie că nu vrei.  Însă, dacă vei lasa ca încercarea să lucreze în viața ta răbdarea și rabdarea să lucreze în tine desăvârșirea, vei avea acea împlinire sufletească pe care orice biruitor o gustă. Nu uita cuvintele:” „Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8. 38.39)

Viclean și leneș

  Pilda talantilor (robul viclean si leneș) - Matei 25:14-30   15 „Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia – doi, iar altuia – unul,...”  ...