„te
sfătuiesc să cumperi dela Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti.” (Apocalipsa 3-18)
Aurul simbolizează perfecțiunea, împlinirea,
prosperitatea, viaţa, sănătatea, înţelepciunea, lumina, virtutea.
În Sfânta Scriptură găsim multe referințe
despre aur și valoarea acestuia. La început aurul se gasea din belșug pe pământ.
Unele zone erau renumite în bogația aurului. (Geneza 2.11). Patriarhii din vechime erau binecuvântați,
printre altele și cu aur (Geneza 13.2). Podoabele din aur și argint dădeau un
plus de valoare frumuseții feminine (Ezechiel 16:10-14) sau, scoteau în evidență
poziția socială și rangul celui ce le purta (Geneza 41.42). Despre îngeri, găsim
scris că se împodobesc cu pietre prețioase și, bineințeles, aur (Ezechiel 28:11-15).
În sfânta cetate, Noul Ierusalim străzile sunt acoperite cu aur (Apocalipsa
21:18-21). În Împarația lui Dumnezeu aurul și podoabele din aur și pietre prețioase
nu erau asociate cu păcatul. Ele aduceau doar un plus de valoare. Dar! Frumusețea, rangul și
faima pot da naștere păcatului (Ezechiel 16.15 si 28.17). Cei ce le
dețin ajung să creadă că ei sunt mai presus de orice este profan și că nimic
nu-i mai poate atinge. Dar nu își dau seama că, de la acest nivel e doar o
chestiune de timp până la cădere.
La fel se întâmplă
și pe plan spiritual. “Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu
duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol…”
(Apocalipsa 3.17). Această stare de inconștiență oprește procesul
dezvoltării, al desavărșirii. Credința este la nivelul călduț. De aici se
deschid două posibilități. Ori te schimbi, ori mori. Și Dumnezeu vine cu o ofertă
ce poate să te scoată din incapacitatea spirituală în care te afli: ”te
sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi
haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii
tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.” (Apocalipsa
3.18).
Primul pas
spre viață: “Aur curatit prin foc”
“…pentru ca încercarea credinţei voastre,
cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin
foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos…”
(1Petru 1.7)
Pentru creștinul
aflat în zona de confort, este necesară dezvoltarea credinței care trece
dincolo de încercări, de necazuri, de lipsuri. Nu se pune problema lipsei de
credință pentru cei ce se declară crestini. Altfel, de ce ar mai pierde timpul
pe la biserică. Până și cei care nu frecventează biserica decât de doua ori in
viață, la naștere și la moarte, dar care se declară aparținători vreunui cult,
mărturisesc că au credință. Unii spun că au credința în inimă. Alții spun că
totul e să crezi, ca și cum aceasta le-ar asigura vreun loc în cer.
În paleta
aceasta, destul de largă, de credincioși declarați observăm un mozaic de așa
zise credințe. Câți credincioși sunt, atâtea feluri de credință gasești. Pentru
că fiecare din noi ne raportăm diferit la viața religioasa. Și pentru ca să se
păstreze așa zisa “credință adevarată”, s-au stabilit (oare de către cine și cu
ce autoritate?) tot felul de dogme. Și cum creștinismul nu e la fel pentru toți
oamenii, la fel, nici dogmele nu sunt la fel pentru toți oamenii. Chiar și în
cadrul unui cult, chiar dacă credincioșii se raportează la același crez, nu toți
au aceeași credință. Unii sunt mai conservatori, alții mai libertini. Unii sunt
mai fanatici, alții sunt mai delăsători. Unii au o credință mai puternică, alții
mai slaba. Nu contează să ai credință, conteaza ce fel de credință. Căci până și
dracii cred, după cum spune ap. Iacov.
Toți eroii
credinței enumerați în Evrei 11 au avut o credință puternică, nestatornică. Dar
care a fost elementul ce a dat putere credinței? Dogmele vreunei biserici? Nu
vreau să fiu înteles greșit, nu dau la o parte învațăturile nici unei biserici
care își au fundamentul in Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu, însa credința
nu se bazează doar pe teorie. Credința se naște din Cuvânt (“ Astfel,
credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” Romani
10:17) și se consolidează prin ascultare. Și ceea ce face ca ascultarea
să fie deplină și credința să aibă valoare este dragostea. “…chiar dacă
aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu
sunt nimic…” (1 Corinteni 13.2). În definitiv, dragostea ne ține lângă
Dumnezeu, nu dogmele. În numele “credinței” (bazată pe anumite dogme) oamenii
au fost in stare sa ucidă, dar în numele dragostei (Dumnezeu e dragoste), mulți
credincioși au fost in stare să se lase uciși. Este o diferență, ca de la călău
la victimă.
Dumnezeu supune credința noastră probei de
foc. Nu pentru a ne chinui, ci pentru a ne scoate din superficialitatea
spirituală în care ne complacem și a ne pregăti pentru cer.
“Preaiubiţilor, nu vă miraţi de
încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce,
ca de ceva ciudat care a dat peste voi; dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte
de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea
slavei Lui.” (1 Petru 12.13)
„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie
când treceţi prin felurite încercări, ca
unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea
trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să
nu duceţi lipsă de nimic.” (Iacov 1. 2-4).
Lucrul acesta ne îmbogățește inima, pentru ca
în felul acesta credința este purificată până ajunge curată, asemenea aurului încercat
în cuptorul de foc. Și cu cât este încercată mai mult, cu atât strălucirea ei
este mai mare. Credința care suportă încercările suferinței, a persecuției, a
lipsurilor de tot felul, a ocării aruncate de necredincioși, fac dovada sănătații
și sincerității ei.
Prietene care îți spui creștin, ești mulțumit
de credința ta? Stă aceasta
neclintită în fața bolii, a lipsurilor, a defăimării, a încercărilor? Sau
acestea n-au loc in viața ta? Ești un bun creștin, mergi săptămânal la biserică,
dai daruri regulat, deci stai bine cu viața ta spirituală. Însă, treci dincolo
de mulțumirea de sine, de viața comodă de biserica si lasă-L pe Dumnezeu să te
scoată din starea căldicică. Nu slujbele religioase sau serviciile divine ori
programele de la biserică, ori duhovnicul sau pastorul te vor ajuta să ieși din
amorțeală spirituală, ci Dumnezeu e cel care lucrează în tine desăvârșirea. Lasă-L
să facă acest lucru. Știu, nu va fi ușor, nu va fi comod. Oricum, ziua încercării
va veni, mai devreme sau mai târziu, fie că vrei fie că nu vrei. Însă, dacă vei lasa ca încercarea să lucreze în
viața ta răbdarea și rabdarea să lucreze în tine desăvârșirea, vei avea acea împlinire
sufletească pe care orice biruitor o gustă. Nu uita cuvintele:” „Căci sunt bine
încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici
puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici
adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea
lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8. 38.39)
