“…te sfătuiesc să cumperi de la Mine... haine
albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii
tale...” (Apocalipsa
3.18)
La modul cel
mai simplu, haina definește orice obiect vestimentar. Hainele ne protejează de
vremea într-o continuă schimbare. Dacă am fi expuși direct temperaturilor reci
sau calde, sau radiațiilor solare, ar fi un disconfort destul de mare și am fi fără
apărare în fața pericolelor mediului înconjurător, pericole ce ar putea să ne rănească.
Pe langă funcția lor de protecție, hainele mai au și rol
moral și social. Dacă anumite părți ale corpului ar fi la vedere, lucrul acesta
ar fi catalogat ca un lucru rău, imoral chiar și am fi pedepsiți pentru exhibiționism
public. De-a lungul timpului, îmbracamintea a fost folosită pentru a face
distincție între clasele sociale, etnii, sexe, profesii sau afiliere religioasă.
Până și soldații au avut și au ținuta lor specifică, diferită de la o armată la
alta. Participanții la diferite evenimente adoptă o ținută potrivită
evenimentului respectiv, obligatoriu, aș putea spune, pentru toți cei care se
respectă.
Haina poate spune ce fel de om ești fără a rosti vreo
vorbă. Nu e nici un secret ca îi evaluăm pe cei din jurul nostru, la prima
vedere, după hainele pe care le poartă. Proverbul “nu haina îl face pe om” pare pe alături față de
contextual social. De aceea nu trebuie să neglijăm nici rolul estetic al îmbracamintei.
O ținută îngrijită arată spre o persoană ordonată, care se respectă pe sine și
pe cei din jurul ei. Bine, perfecționismul
acut nu ar trebui abordat în alegerea ținutei, fiind puși tot timpul “la patru
ace”, afișând un aer de snob nesuferit. E bine sa arătăm normal în hainele
noastre, să fim noi înșine. De extravaganță și modă prostească nu e cazul să
vorbesc.
Prima relatare biblică despre îmbrăcăminte scoate în
evidență rolul moral al vestimentației pentru că încă nu ar fi avut motiv să îndeplinească
celelalte roluri . Adam și Eva, în puritatea lor edenică nu erau rusinați de
propia lor goliciune (“Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era
ruşine.” Gen. 2.25) pentru că nevinovăția lor îi ținea aproape
de slava lui Dumnezeu. Practic, îi înconjura lumina slavei divine. Constiența
propiei goliciuni a aparut odată cu sentimentul amar al goliciunii sufletești născut
în urma neascultării. „...mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am
ascuns.”(Gen. 3.10), declara Adam ca răspuns la chemarea lui
Dumnezeu. Deci nu goliciunea fizica la făcut sa-i fie frica și să se ascundă,
pentru că înainte de păcătuire omul stătea fără teamă înaintea lui Dumnezeu. Aspectul
acesta l-au rezolvat cumva când au observat că sunt goi și și-au cusut sorțuri
din frunze de smochin. (Geneza 3.7)
Nu știu cum erau frunzele de smochin atunci, însă știu
că nu sunt prea catifelate. Cu siguranță, în graba lor de a-și ascunde
goliciunea au elaborat un plan vestimentar rudimentar, incomod și inestetic. Aș
compara aceasta acțiune a lor cu eforturile umane de a ajunge la neprihănire.
De-a lungul timpului oamenii s-au străduit sa-și asigure un loc în ceruri prin
propiul efort, elaborând tot felul de practici și reguli. Menționez aici fapte
bune, penitențe, posturi de tot felul, porunci, etc. Strădania omului de a fi
bun prin efortul propiu, fără Hristos, e incomoda, ineficienta, nesustenabila și
de prost gust, la fel cum era și șortul din frunze de smochin a lui Adam. Mulți
creștini - mă gândesc însa că e la fel în
toate religiile - ajung să creadă că
sunt buni, dacă fac milostenii și urmează reguli stricte, pe care ei le
inventează. A doua generație de oameni, de la Adam, deja se polarizează. Abel
aduce o jertfă de sange, așa cum a lasat Dumnezeu instrucțiunile, iar Cain
aduce o jerfă din roadele pamântului. Jertfa lui Abel este acceptată de Dumnezeu,
jertfa lui Cain, nu. De ce a cerut Dumnezeu jertfă de sange?
Să ne întoarcem în Grădina Eden. Adam și Eva constată
că sunt goi ăi își fac șorțuri din frunze, a căror valoare este nulă. Dumnezeu îi
cauta și le spune care vor fi consecințele păcatului lor, adică durere, oboseală,
trudă, degradare și în cele din urmă, moarte. Însă, dincolo de viața aceasta,
era și verdictul dat împotriva păcatului – „Domnul Dumnezeu a dat omului
porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar
din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.” (Geneza
2.16,17). Și nu era vorba despre moartea naturală. Din acest punct de
vedere, Dumnezeu a îngaduit ca omul să moară pentru a nu perpetua veșnic păcatul.
„Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul
din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi
întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în
veci.” (Geneza 3.22). Gandiți-vă la un Nero sau un Hitler,
nemuritori. Ar fi fost o nebunie groaznică. Și ei nu sunt decât doua exemple, însa
ce-ar fi fost pe pamântul ăsta cu toți conducatorii scelerați ai lumii,
nemuritori. Iadul, așa cum și l-au imaginat unii, ar fi părut o blândă poveste
de adormit copiii.
Pedeapsa pentru păcat este moartea. Verdictul era clar:”...în
ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”(Geneza
2.17). După cum spune și
in Romani 6.23 – “…plata păcatului este moartea.”
Omul tinde să
creadă că poate fi propiul dumnezeu și poate atinge absolutul, însă adevărul
despre aceasta, este prezentat în Apocalipsa 3.17 – „Sunt bogat, m-am
îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit,
sărac, orb şi gol...”
Al doilea pas spre viață – “…haine albe, ca să te
îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale;”
“Domnul
Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu
ele.” (Geneza 3,21). Dacă
facem o comperație între șortul din frunze de smochin și hainele din piele făcute
de Dumnezeu, diferența este evidentă. Frunzele de smochin se usucă, sunt
fragile, incomode, nu acoperă eficient goliciunea, iar hainele din piele sunt
trainice, asigură protectie si confort.
Pielea pentru confecționatul hainelor a trebuit să fie
luată de la un animal. Vedem în acest fel cum Dumnezeu oferă har omului păcătos
și că a găsit un inlocuitor pentru viața omului. Porunca era clara:” :”...în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”(Geneza 2.17). Dar, în mila Sa, Dumnezeu oferă o cale de salvare. El
alege să se jertfească în persoana Fiului Său Isus Hristos. Iar animalul de pe
care s-a luat pielea pentru haine, era simbolul ales pentru aceasta. Sistemul
jertfelor trebuia să țină amintirea trează a omului păcătos ca, prin jertfa Mântuitorului
are o cale de salvare.
De aceea jerfa lui
Abel a fost apreciată, deoarece era jerfa pentru păcat, care indica mîntuirea
prin Isus, Mielul lui Dumnezeu, așa cum îL numeste Ioan Botezatorul. În acest
fel, pedeapsa pentru păcat este pusă asupra lui Hristos, El moare în locul
nostru, iar noi primim viața Sa. În acest fel primim iertarea păcatelor și curățirea
lor, putere să ne împotrivim ispitelor și toată sfințenia Lui Isus. Viața
noastră este viata lui Isus, caracterul Său este caracterul nostru.
Deci, haina alba
este neprihanirea lui Isus pe care ne invită s-o îmbrăcăm. Pe de altă parte,
jertfa lui Cain arată intenția omului de a se indreptăți singur. Roadele pământului
fac trimitere la frunzele de smochin a lui Adam care, neștiind ce să facă în
acel moment, a apelat la o soluție rapidă de a-și acoperi goliciunea. Dar
Dumnezeu la dezbrăcat de frunzele acelea și la îmbrăcat cu haine de piele, de
la animalul de jertfă care a plătit astfel pentru păcatul lui. Dumnezeu nu ține
cont de vremurile de neștiință, după cum spune Scriptura. Omul păcătos caută diferite
căi de a scăpa de pedeapsa păcatului, însa Dumnezeu îi arată calea, singura
cale – mântuirea prin Isus. Nu mai are nici un rost să cauți mai departe
mijloace de mântuire. Trebuie doar să accepți viața lui Isus și s-o trăiești în
locul vieții tale păcătoase. Ce nebunie este mai mare decât să refuzi viața lui
Isus (haina albă) și să crezi că ești mai bun decât El. Adică logic, ce este
mai bine să alegi, haine din piele sau sorțul din frunze?
Odată, un împărat a chemat mulți oameni la ospățul nunții
singurului său fiu. Era obiceiul pe atunci ca împaratul să ofere oaspeților o
haina albă, special făcută pentru acea ocazie. Iar oaspeții nu se puteau
prezenta la ospăț dacă nu purtau acea haină. Asta însemna lipsă de respect,
sfidare. În timpul ospățului, împăratul
a iesit să vadă invitații și printre aceștia a găsit unul care nu avea haina de
nuntă. Când a fost întrebat unde îi este haina de nuntă, oaspetele a înlemnit,
deoarece nu avea nici o scuză să nu poarte haina de nuntă oferită în dar de împărat.
Prietene, poate te consideri un om și un bun credincios,
dar înaintea lui Dumnenezeu nu vei sta decât dacă vei fi îmbrăcat cu haina albă
a neprihănirii lui Isus, haina de nuntă, primită în dar. Nu uita, viața lui
Isus este viața ta, neprihănirea Sa este neprihănirea ta. Îți sunt oferite
gratis. Trebuie doar să primești acest cadou și să-l păstrezi curat. În acest
fel te vei putea bucura de sărbătoarea mântuirii, de ospatul imparatului.
Dumnezeu să te binecuvinteze!