Argint sau zgura

„Scoate zgu­ra din argint şi argintarul va face din el un vas ales"(Proberbe 25:4).

  Argintul – este foarte rar găsit în stare naturală, spre deosebire de aur. A fost cunoscut de toate civilizațiile antice. Când a apărut pentru prima oară în Egipt, a fost mai scump decât aurul.

  Procesul de rafinare a fost inventat de haldeeni in jurul anului 2500 îH, fiind descris și în Biblie, in Ezechiel 22: 18-22 - „Fiul omului, casa lui Israel a ajuns pentru Mine ca nişte zgură; toţi sunt aramă, cositor, fier, plumb în cuptorul de topit; au ajuns nişte zgură de argint.” De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că toţi aţi ajuns nişte zgură, iată că vă voi strânge în mijlocul Ierusalimului. Cum se strânge argintul, arama, fierul, plumbul şi cositorul în cuptorul de topit şi se suflă în foc ca să se topească, aşa vă voi strânge şi Eu în mânia şi urgia Mea, vă voi pune acolo şi vă voi topi. Da, vă voi strânge şi voi sufla peste voi cu focul mâniei Mele, şi vă veţi topi în el.  Cum se topeşte argintul în topitoare, aşa veţi fi topiţi voi în mijlocul lui. Şi veţi şti că Eu, Domnul, Mi-am vărsat  mânia peste voi.”

  Aici oamenii sunt asemănați ( și este luat fiecare individ in considerație – “toți sunt arama, fier…”) cu zgură de argint.

  Zgura – un amestec de metale, impurități, nu are nici o valoare în sine.

  Argintul obținut în cuptor – elementul nobil, valoros.

  Ceeace dă valoare unui om este caracterul său. Ești zgura sau ești argint. Formarea caracterului (caracterul creștin) este ilustrat prin acest proces de rafinare a argintului.

  Ce este caracterul? - În Dicţionarul Enciclopedic Român, găsim următoarea definiţie: „Ansamblul însuşirilor fundamentale psihico-morale ale omului, (ex. curajul, hărnicia, fermitatea sau laşitatea, lenea) care se manifestă în modul de comporta­re şi în acţiunile sale, în atitudinea sa faţă de societate, faţă de muncă, de oameni şi de propria sa persoană. Caracterul este dobândit în cursul vieţii individuale şi depinde de re­laţiile istorico-sociale, de apartenenţa la o anumită clasă, de şcoală, de familie şi, în genere, de condiţiile în care se formează omul.

  Biblia nu dă definiţii, ci prezintă caractere – oameni de valoare, acei eroi ai credinței care, în ciuda tuturor dificultăților, au rămas fermi în credința lor. Acești oameni nu au fost perfecți, ci au fost formați în vâltoarea experienței vieții lor plină de batjocuri, bătăi, lanțuri, închisoare, lipsuri, marginalizare (cuptorul unde este îndepartată zgura)...Evrei 11.

  Biblia mai prezintă și o altă categorie:  oamenii de nimic, fără valoare  (zgura). Sunt oameni fără caracter, am putea spune sau cu un caracter stricat. Acești oameni prezintă urmatoarele caracteristici: sunt mincinoși, lăudaroși, plini de sine, obraznici, încăpățânați, leneși, trădători, nemulțumitori, neascultători. Oameni care l-au dat pe Dumnezeu la o parte din viața lor. (2 Timotei 3).

  Și astăzi lumea e plină de astfel de oameni. Trăsăturile bune de caracter sunt considerate slăbiciuni.

  Mi-a atras atenția un articol de pe site-ul “ ziare.ro” – “Este sănătos să fii egoist” și începe astfel - Generozitatea este o calitate de care profită cei din jurul tău, egoismul este o calitate care iți aduce ție avantaje. Una peste alta, egoismul este sănătos. Cel puțin aceasta este concluzia la care se ajunge într-un tratat despre egoism și beneficiile lui pentru sănătatea fizica și psihică a individului. În linii mari, autorul acestui articol spune că dacă te ocupi de alții te neglijezi pe tine. Tu trebuie sa-ți iei timp să îngrijești de tine. Să te ocupi de ținuta, de aspectul tău, de viața ta, nu să pierzi timpul ajutându-i pe alții în detrimentul tău.  Concluzia – altruismul nu este sănătos.

  Autorul exagerează un pic pentru că ideea expusă în articol te ajută să ajungi un narcisist bolnav care va fi obsedat continuu de propia imagine. Dacă ai în jurul tău persoane la care ții, nu poți fi un egocentrist, decât cu riscul de a ajunge un  însingurat. Dumnezeu ne arata o cale echilibrata:” „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta; ... şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10, 27).

  În contradicție cu acest articol, am gasit un paragraf în cartea “Educație”: „În orice generaţie şi în orice ţară, adevărata temelie şi adevăratul model pentru formarea caracterului au fost aceleaşi. Legea divinăză de încredere. {Ed 228.4} „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta; ... şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10,27), marele principiu manifestat în caracterul şi viaţa Mântuitorului nostru este singura bază sigură şi călău

 Articolul din ziare.ro pune accentul pe îmbunățirea aspectului exterior. În definitiv, nu e rău sa arați bine, să fii îngrijit, dar ce folos dacă lăuntrul este plin de mizerii. Astfel de oameni sunt ca mormintele văruite.

Sfânta Scriptură se refera la caracter când vorbeşte despre „omul dinăuntru". Omul dinafară reprezintă persoana; omul dinăuntru reprezintă personalitatea. Omul de afară îmbătrâneşte, omul dinăuntru se innoieste. În 2 Corinteni 4:16 citim: „Noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi". Caracterul este adevărata valoare. „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut" (2 Corinteni 4:7). Nu vasul de lut are valoare, ci comoara din vas. Unii caută să împodobească vasul de lut, omul de afară, dar apostolul Petru a scris: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur (bijuterii) sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu" (1 Petru 3:3, 4).

 Cateva gânduri din cartea „Minte, caracter, personalitate” vol.1 cap. “Formarea caracterului”:

-         Fiecare faptă a vieţii, oricât de lipsită de importanţă ar fi, îşi are propria ei influenţă în formarea caracterului.

-         Fiecare însuşire a omului conlucrează la zidirea caracterului, atât pentru viaţa prezentă, cât şi pentru veşnicie.

-         Conduita noastră ne determină caracterul.

-         Un caracter nobil şi bine dezvoltat nu constituie o moştenire ereditară. El nu apare în mod întâmplător, ci se dobândeşte printr-un efort personal, prin meritele şi harul lui Hristos.

-         Dacă dorim să dezvoltăm un caracter pe care Dumnezeu să-l accepte, este nevoie să ne formăm obiceiuri corecte în viaţa religioasă.

-         Pentru a avea succes în lucrarea de zidire a caracterului, este necesară o conştiinciozitate riguroasă.

-          Nimeni să nu zică: „Nu pot să-mi corectez defectele de caracter”. Dacă ajungeţi la o asemenea concluzie, veţi eşua în mod sigur în dobândirea vieţii veşnice.

-         Caracterul nu se formează în urma unei singure fapte, ci printr-o repetare a faptelor se stabilesc obiceiuri care îl modelează.

-         În desăvârşirea unui caracter creştin, este esenţial să perseverezi în facerea binelui.

Romani 8.29 - Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său.

  Din fire suntem răi, avem trăsături rele de caracter, însă avem șansa schimbării.

Cineva a făcut un calcul,(în America, bineînțeles) stabilind că o bucată de fier care costă 5 $, dacă este prelucrată în potcoave, valoarea este mai mult decât dublă. Dacă însă fierul acela îl pre­lucrează în ace, valoarea lui se ridică la 350 $; iar dacă îl prelucrează în arcuri de ceas, valoarea lui creşte la vreo 250 000 $. Valoarea creşte enorm printr-o prelucrare fină. Tot aşa este şi cu caracterul. Chiar daca este de mica valoare, pe masura prelucrarii lui valoarea creste.

Acest proces poate necesita efort, perseverență, suferință uneori. Dumnezeu îngaduie ca să ajungem uneori și în cuptorul încins. Acolo focul încercărilor suflă dureros peste viețile noastre, dar nimic altceva nu va separa zgura dacă noi, în ciuda Harului Divin, nu ne trezim din letargia noastră, din neglijența, superficialitatea ăi egoismul nostru. Pentru fiecare vine ziua când caracterul va fi testat.

Dacă Dumnezeu face acest lucru pentru noi, când ușa Harului Său înca este deschisă, o face pentru că ne iubește și ne vrea În Împarația Sa.

  “Aduceţi-vă aminte fără încetare că nu aveţi de trăit mai mult de o singură zi o dată; că Dumnezeu vă pune la dispoziţie doar câte o singură zi, iar rapoartele cerului vor dezvălui modul în care aţi valorificat privilegiile şi ocaziile fiecărei zile. Folosiţi atât de bine fiecare zi primită din partea lui Dumnezeu, încât, în cele din urmă, să puteţi auzi din partea Maestrului: „Bine, rob bun şi credincios”

Slujitori si fii ai Imparatului

Maleahi 1.6 – „Un fiu cinsteşte pe tatăl său şi o slugă, pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine? – zice Domnul oştirilor către voi, preoţilor, care nesocotiţi Numele Meu şi care ziceţi: „Cu ce am nesocotit noi Numele Tău?” – un mesaj adresat in vechime, preotilor, iar astazi se adreseaza fiecaruia dintre noi, pentru ca noi suntem “o preoţie împărătească” (1 Petru 2.9).

  Fata de Dumnezeu ne regasim in doua situatii – noi suntem slujitorii, iar El, Stapanul…si, a doua situatie – noi suntem fiii, iar El, Tatal. In raport cu Dumnezeu, intotdeauna ar trebui sa avem un statut de subordonare, ascultare, slujire.

Din pacate, nu intotdeauna se intampla asa. Tendinta omului este de a-L da deoparte pe Dumnezeu –  de a-si trai viata dupa cum ii place, dupa cum simte, dupa cum crede si nu dupa cum “asa zice Domnul”

Doua pilde, rostite de Isus, prin care reglementeaza pozitia noastra fata de Dumnezeu – (le vom analiza pe rand) -  Luca 17. 7-10:“Cine dintre voi, dacă are un rob care ară sau paşte oile, îi va zice, când vine de la câmp: „Vino îndată şi şezi la masă”?  Nu-i va zice mai degrabă: „Găteşte-mi să mănânc, încinge-te şi slujeşte-mi până voi mânca şi voi bea eu; după aceea, vei mânca şi vei bea şi tu”?  Va rămâne el îndatorat faţă de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred. Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: „Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.”

  Luca 11. 11-13:” Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte?  Sau, dacă cere un ou, să-i dea un scorpion?  Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”

Personaje – Stapan/slujitor...Tata/fiu - Raportul relatiei cu Dumnezeu, in aceste pilde este acelasi cu cel din Maleahi.

  Regasim in aceste pilde, ca de altfel si in alte locuri din Scriptura, tema invitatiei la masa, pusa in contrast cu personajele – slujitorului, desi obosit si flamand, I se porunceste sa puna masa pentru Stapan si abia dupa aceea poate sa manance si el. Parca nu se potriveste in acest context Ps. 23 “Tu imi intinzi masa in fata potrivnicilor mei, iar paharul meu e plin de da peste el.”

  Un stapan nu se simte obligat sa ii slujeasca la masa, robului care vine obosit de la munca. Pentru Stapan este normal sa ii ceara robului sa ii slujeasca, iar robul este dator sa isi continua mai departe slujirea, chiar daca este obosit – (Isus si ucenicii la Sfanta Cina – cine trecuia sa spele picioarele, cine trebuia sa slujeasca la masa, Stapanul sau robul?  “Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.”  Si voi sunteti datori – e normal ca noi sa slujim, e datoria noastra sa slujim lui Dumnezeu, iar modul cum ii slujim lui Dumnezeu se vede in slujirea noastra unul fata de altul. “sunteţi datori să vă spălaţi picioarele (sa slujiti) unii altora”    Din pacate, si noi asteptam de prea multe ori ca altii sa slujeasca, in felul acesta insa, altul va fi mantuit, nu eu.                                                                                           

  Fie din mandrie, fie din neintelegere  a statului pe care il avem in raport cu Dumnezeu, putem nesocoti Numele lui Sau.

  Robul e dator sa slujeasca fara sa se laude rezultatele slujirii sale ( eu am 80 de de credinta Doamne, nu sunt ca oricare din Biserica, eu postesc, ma rog de trei ori pe zi, dau zecime pana la ultima centime…) (“Suntem niste robi netrebnici, simpli, umili), robul e dator sa recunoasca natura simpla, comuna a slujirii sale – de multe ori cantam unele imnuri care ne scot pe noi in evidenta, nu pe Dumnezeu – "Eu am nevoie in orice zi, sa stiu ca fratii ma iubesc" – poate ca nu vom canta niciodata “eu am nevoie in orice zi sa stiu ca ii iubesc pe frati”, sau ii cantam lui Dumnezeu “noi suntem batele intinse", si ne ducem pe maidane, prin marile orase, prin jungle, noi razbunam renumele lui Dumnezeu, adica fara noi nu se va termina lucrarea, in timp ce nesocotim Numele Domnului prin lipsa noastra de implicare in slujirea simpla, umila, asa cum ii sta bine unui rob in raport cu Stapanul sau, spunand, dupa indemnul Domnului Hristos, “am facut ce eram datori sa facem”, fara laude, fara a iesi in evidenta.

A privi viata ca o datorie de a trai la standard inalt, nu e ceva cu care suntem obisnuiti. In felul acesta am intelege ca binele pe care il facem nu merita lauda, ci este o datorie.

  Poate ca veti zice ca ilustratia aceasta a relatiei Dumnezeu/om este prea aspra, Stapan-slujitor, insa trebuie sa intelegem ca iertarea continua a aproapelui, grija de a nu fi o pricina de poticnire, recunostinta, credinciosia, sunt datorii pe care Dumnezeu se asteapta sa le implinim si nu favoruri pe care I le facem lui Dumnezeu. Lauda I se cuvine lui Dumnezeu, iar daca El ne lauda si ne resplateste cu bunataea Lui, cu Harul Sau, cu dragostea si cu prietenia Sa, o face pentru ca este interesat de o relatie mai stransa  cu noi, ca intre Tata si fiu. Iar ca si fii ne putem apropia de tronul Harului Sau sa-I cerem ocrotire, painea cea de toate zilele, etc. si cu atat mai mult decat noi, care suntem rai si stim sa dam daruri bune copiilor nostril, nu va da El Duhul Sau (si prin Duhul Sfant primim orice dar bun) celor ce-L cer.

  Prin aceasta perspectiva putem spune impreuna cu psalmintul:”Tu imi intinzi masa in fata potrivnicilor mei, iar paharul meu e plin de da peste el.”

Dar sa nu uitam – statutul de fiu nu anuleaza statutul de slujitor, pentru ca Dumnezeu este si Tata, dar si Stapan. Si se cuvine ca noi sa-I cinstim Numele Sau cel Sfant prin slujire, ascultare si iubire.