„Suntem
nişte călători, viaţa noastră e un drum lung de la pământ la cer.” Irving Stone
“În
credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar
le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi
călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în
căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră,
negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai
bună, adică o patrie cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se
numească Dumnezeul lor, căci le-apregătit o cetate.”
Capitolul 11 din Epistola ap. Pavel către
Evrei, ne prezintă o istorie a călătoriei spre cer, incepând cu Abel, primul
martir al credinăței si încheind cu toți acei eroi anonimi care și-au pus viața
pe altarul credinței. În fața necazurilor de tot felul, a bolii sau chiar a morții
sau a unor situații imposibile, toți au avut o credință neclintită. Îmi place
cum exprima ap. Pavel această statornicie a credinței în Epistola sa către
Romani.
„Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul
sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau
primejdia sau sabia? După cum este
scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte
oi de tăiat.” Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât
biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici
moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici
lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o
altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care
este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8. 35-39)
Cu părere de rău pot spune că, de prea multe ori dăm
dragostea lui Dumnezeu pe lucrurile de nimic ale acestei lumi. Preocupați prea
mult pentru a asigura vieții acesteia vremelnice o brumă de confort, dăm cu
piciorul la ceea ce este cu adevărat important: dragostea lui Dumnezeu. Păi,
ce-ți ofera dragostea lui Dumnezeu? A-ți putea spune că primim iertare, pace,
fericire...și tot ce se așteapta de la un bun creștin. Dar, cum vă imaginați un
creștin? Poate o persoană amabilă, respectuasă care, în fiecare sâmbătă sau
duminică, îmbracată frumos, merge la biserică și participă (mai degrabă asistă)
la slujbă, serviciu divin sau cum s-or fi numind astfel de întalniri. Și apoi
cursul vieții se reia spre binecunoscuta goană după vânt, în speranța împlinirii
materiale și sociale. Are vreun rol credinta în această alergare desartă a vieții?
Despre eroii credinței numiți în Biblie se spune că, prin
credință unii au caștigat războaie, au despicat apele, au închis gura leilor,
alții au sacrificat totul, încheind viața cu gândul, cu speranța spre patria
cerească. Ei au fost mai mult decat biruitori, chiar dacă, aparent au pierdut
totul, pentru că tot ceeace aveau in lumea aceasta, le-au socotit ca un gunoi fără
valoare în comparație cu ceeace Hristos a pregatit pentru ei.
Despre creștinii secolului XXI ce se poate spune? Unii, prin
credintă și-au deschis conturi în bancă, prin credință au cumparat un Mercedes.
Alții prin credință au căpătat slujbe bănoase sau și-au deschis afaceri...
Putem afirma cu toată inima ca și ap. Pavel:”Dar lucrurile care pentru mine
erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos.Ba încă şi
acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare
al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi
le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos.”?( Filipeni 3.7,8) Sau e prea mult?
Vine un timp
in viața fiecaruia, când va fi încercata credința. (1 Corinteni 3). Ce vei
considera valoros pentru tine în ziua aceia?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu